Lumea Altfel

Leagăn pentru toată copilăria – Adrian Păunescu

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-așteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tău fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagăn,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe pernă pune-l, copile,
Totul e bine, ai tăi sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi visează bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de răchită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagănă, veghează tata,
Somnul ţi-l apără ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te așteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepți ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.

Berceau pour toute l’enfance - Adrian Păunescu

Mets ta tête, mon enfant, sur l’oreiller

Les rêves t’attendent, bébé endormi

Dans les rêves la vie est éternelle,

Avec des ciels doux et sans fin.

Que sais-tu de tout ce qui arrive dans le monde

Il n’est pas même bon que tu le saches,

Le monde s’agenouille près de ta tempe,

Et, près de toi, mon âme, c’est un choeur d’enfants.

Aujourd’hui, mon enfant, je t’offre le pain,

Et tu manges ce pain naturellement,

Ce que je t’offre aujourd’hui tu m’offriras demain,

Moi, en te berçant, je vieillis.

Que ton corps délicat comme un bouleau

Se balance tendrement au sommeil,

Pour que tu grandisses, je pleure et je te berce

Mon doux enfant, trop jeune monsieur.

À la vitre je t’allume la clarté de la lune

Pour offrir un écho à ta lumière,

Dors, mon heureux, car je te défends

Puisque je nais en toi de nouveau.

Ta tête sur l’oreiller, mets-le, mon enfant,

Tout va bien, les tiens sont vivants

Et ils ont encore de la vie et des jours

Que tu croies qu’ils vivront éternellement.

Ta mère et ton père vont te faire

Un berceau d’étoiles et de neiges,

Que tu sois bien, que tu dors en paix

Que tu aies la lumière aux fées.

Mets ta tête, mon enfant, sur l’oreiller,

Dors et rêve ton bon songe,

Puisque dans les rêves la vie est éternelle,

Le rêve c’est le monde que je t’ai promis.

Un lit fait d’osier parfumé,

Un berceau bleu et orné de dessins,

Pour l’enfant qui se lève

Et dont les yeux battent le rythme du monde.

Ta mère te berce, ton père te veille,

Ton sommeil le défendent les yeux paternels,

Dors et rêve que le monde est prêt

Et qu’il t’attend seulement grandir.

Mes années passent, tes années te viennent

Demain il te sera difficile peut-être

Que tu acceptes qu’aujourd’hui je t’ai dit dodo,

Mais fais dodo, mon bel enfant.

Două zile de copilărie  - Tincuța Horonceanu Bernevic

Rândunelele vin în fiecare an
la streaşina casei mele
îmi ţin de urât toată vara
apoi când cred ele
că visele mele mocnesc
ca un foc de paie prea ude
îşi iau zborul
nicio îmbrăţişare niciun rând
doar zboruri în cercuri
aducătoare de ploaie
paşi împiedicaţi către şcoală
ca un şotron pentru adulţii
cu insomnii
şi toamna îmi leagă mâinile la spate
ca unui condamnat la moarte
nu-mi pot ciopli nicio treaptă
din surâsul trist
toamna îmi alungă
copilăria din buzunare
în aşteptare am început
să fac scara mâţei
e singurul joc la care nu mă întrece nimeni
poate voi câştiga acum
încă două zile de copilărie

Deux jours d'enfance - Tincuța Horonceanu Bernevic

Les hirondelles viennent chaque année
à l’auvent de ma maison
elles me tiennent compagnie durant tout l'été
puis quand elles croient
que mes rêves couvent
comme un feu de pailles trop humides
elles s’envolent
pas un embrassement pas un ligne
seulement des vols en cercles

apportant la pluie
des pas hésitants vers l’école
comme une marelle pour les adultes
ayant des insomnies
et l’automne immobilise mes mains
comme pour un condamné à la mort
je ne peux sculpter aucune marche
de mon sourire triste
l’automne chasse
l’enfance de mes poches
en attendant je me suis mis
à faire l'échelle du chat
c’est le seul jeu où personne ne me surpasse
je vais gagner peut-être
deux jours encore d’enfance.

CHASSE À L'ENFANT – Jacques Prévert

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

Au-dessus de l'île on voit des oiseaux
Tout autour de l'île il y a de l'eau

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

Qu'est-ce que c'est que ces hurlements?

Bandit ! Voyou ! Voyou ! Chenapan !

C'est la meute des honnêtes gens
Qui fait la chasse à l'enfant

Il avait dit j'en ai assez de la maison de redressement
Et les gardiens à coup de clefs lui avaient brisé les dents
Et puis ils l'avaient laissé étendu sur le ciment

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

Maintenant il s'est sauvé
Et comme une bête traquée
Il galope dans la nuit
Et tous galopent après lui
Les gendarmes les touristes les rentiers les artistes

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

C'est la meute des honnêtes gens
Qui fait la chasse à l'enfant

Pourchasser l'enfant, pas besoin de permis
Tous le braves gens s'y sont mis
Qu'est-ce qui nage dans la nuit
Quels sont ces éclairs ces bruits
C'est un enfant qui s'enfuit
On tire sur lui à coups de fusil

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

Tous ces messieurs sur le rivage
Sont bredouilles et verts de rage

Bandit ! Voyou ! Voleur ! Chenapan !

Rejoindras-tu le continent rejoindras-tu le continent!  

Au-dessus de l'île on voit des oiseaux
Tout autour de l'île il y a de l'eau.

URMĂRIREA COPILULUI - Jacques Prévert

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Deasupra insulei se văd păsări

De jur împrejurul insului este apă

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Ce este cu aceste urlete?

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Aceasta este haita de oameni onești

Care pornește în urmărirea copilului

El a spus sunt sătul de casa de corecție

Și gardienii i-au spart dinții cu lovituri de chei

Și apoi l-au lăsat întins pe ciment

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Acum el a scăpat

Și ca un animal hăituit

El aleargă în noapte

Și toți aleargă după el

Jandarmii, turiștii, rentierii, artiștii

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Aceasta este haita de oameni onești

Care fugărește copilul

Să urmărești copilul, nu e nevoie de permis

Toți oamenii cumsecade au început asta

Cine înoată în noapte

Ce sunt aceste fulgere aceste zgomote

Este un copil care fuge

Se trage după el cu pușca

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Toți acești domni pe malul apei

Sunt bâlbâiți și verzi de furie

Bandit! Vagabond! Hoț! Pungaș!

Vei atinge continentul vei atinge continentul !

Deasupra insulei se văd păsări

De jur împrejurul insulei este apă.

Je t’apprendrais – Maurice Couquiaud

Toi, l’enfant de mes enfants,
Toi qui, pendant ces premiers jours,
ne connaît des seins que la voie lactée,
un soir je t’apprendrai
à marcher dans les étoiles filantes
sans écraser les vœux qui les accompagnent.

Un jour je t’apprendrai
à saisir dans le vent
les verbes qui soignent leurs sujets
comme des rois bien aimés
et bercent leurs compléments directs
comme des enfants choyés.

Un matin, je t’apprendrai même
à forger le sens profond de l’insensé
avec la réponse des astres cueillie sur la rosée,
avec les reflets tombés de tes exclamations
sur le bord d’un poème à composer.

Te-aș învăța - Maurice Couquiaud

Tu, copilul copiilor mei,

Tu care, în aceste prime zile,

Nu cunoști din sâni decât calea lactee,

într-o seară o să te învăț

să mergi pe stelele căzătoare

fără a distruge urările care le însoțesc.

Într-o zi o să te învăț

să prinzi în adierea vântului

verbele care au grijă de subiectele lor

ca niște regi cu adevărat iubiți

și-și leagănă complementele directe

precum niște copii răsfățați.

Într-o dimineață, te voi învăța chiar

să făurești sensul profund al celui fără sens

cu răspunsul astrelor culese pe rouă,

cu razele răsfrânte din exclamațiile tale

pe țărmul unui poem ce trebuie compus.